Cap ll

    La Raindrops,Isabelle se trezea dupa o noapte agitata in care avusese un vis ciudat cu strainul de care se lovise... ...In visul ei, ea se afla intr-un straniu conac.Urcand scarile,mana i se opri pe balustrada. Chiar cand asculta linistita sunetul ploii care cadea nestingherita afara, simti atingerea glaciala a unei maini de gheata peste a ei.Tresari, incercand sa priveasca pe cel caruia ii apartinea mana..Il vazu doar pentru o secunda si visul se termina brusc.
   Se imbraca si cobori sa isi cumpere ziarul de la chioscul de la coltul pensiunii; dorea sa revada anunturile pentru slujbe.Avea mare nevoie de bani pentru a plati camera de la pensiune.Proprietara Tara Mae,o doamna de culoare, destul de in varsta, o intelesese, dar ei ii era rusine sa-i mai ceara sa o amane cu plata. Afara era un soare placut ,dar destul de neobisnuit pentru cenusia Londra cu cladirile si strazile ei plumburii. Isabelle ceru ziarul si incepu sa-l rasfoiasca plina de speranta. Dezamagita ca nu gasise nimic,isi ridica privirea spre parcul de vizavi. In umbra unui copac,se vedea o silueta intunecata a unui barbat, ce parea ca se uita fix la ea. Isabelle se apropie de parc. Il recunoscu pe barbatul de care se lovise, dar pana sa ajunga la el, acesta disparu fara urma.
   Dupa ciudata intamplare, Isabelle nu pleca imediat spre pensiune, ci mai ramase un timp in parcul vechi, ce ascundea, probabil, multe secrete in spatele cetii dese ce se lasase. Fata se aseza pe o banca si incepu sa citeasca pe indelete ziarul pe care il cumparase mai devreme. Se facuse seara. Vantul misca furios ramurile copacilor iar nori negrii se adunau pe cer. In amurgul gri se auzira in departare tunete si cerul incepu sa fie brazdat de fulgere iar ploaia sa cada cu repeziciune.
   Isabelle Gilbert simtea ca natura ii descrie exact sentimentele. Se simtea singura intr-un oras prea mare pentru ea, parasita de toti, fara slujba si fara posibilitatea de a gasi vreuna curand, cazata la o pensiune amarata, impartind camera cu o femeie la fel de trista ca si ea. Si, in loc sa se grabeasca sa se intoarca in camera ei, ea intra mai mult in parcul acum pustiu. Arunca ziarul, deja inutil, pe unde gasi si apoi se aseza langa un stejar imens. Stia ca nu trebuie sa stea acolo in ploaie, ca se va imbolnavi si ca ii va face rau, dar poate chiar asta vroia, fiindca nu mai avea puterea sa se se ridice si sa mearga mai departe. La cei 19 ani, vazuse numai partea urata a vietii si se saturase sa fie o simpla fata saraca, pe care nu o apreciaza nimeni. Inchise ochii. La scurt timp i se paru ca cineva o ridica de jos. Se simtea protejata in bratele acelea puternice si, deschizand putin ochii ca sa-si vada salvatorul, reusi sa distinga doar ochii albastri ai barbatului, dupa care lesina. Se trezi la pensiune, nestiind ce s-a intamplat cu ea.