Cap IV

   Cand ajunse la conac, deja se inserase. Primul lucru pe care l-a observat au fost niste porti masive, fascinante, din fier forjat. Aveau cam trei metri inaltime si pareau a fi construite pentru a impiedica priviri nepoftite sa patrunda in misteriosul domeniu. Pe marginea aleii spre conac erau plantati uriasi stejari batrani, care ii dadeau un aspect infricosator in lumina slaba a amurgului. La capatul drumului se inalta clar pe cerul innorat conacul Dashwood. Probabil ca trecuse prin perioade grele, caci arata trist si lipsit de viata si isi lasase amprenta si pe persoanele ce locuiau in el in prezent.
    In timp ce mergea pe aleea strajuita de marii stejari, Isabelle se gandea la noaptea in care o ajutase Eric. "Oare de ce singurul nume care imi trece prin minte de cand m-a salvat e Eric? Eric, Eric si numai Eric...Inima-mi o ia razna si daca il vad numai in departare...E asa de ciudat..."
    Era o seara agitata. In curand, doar cateva stele se zareau licarind pe cer, restul fiind acoeprite de nori negri. Printre copaci suiera un vant ascutit, care ii dadea fiori. Fata mergea repede, cu bratele incrucisate pe piept, sperand sa se mai incalzeasca. Asculta atenta sunetul pasilor ei pe dalele de piatra ale aleii, cand, din senin, un falfait se aripi vajai pe langa ea, zburand in directia casei. Corbul, ciudata pasare, se aseza pe o ramura din cel mai apropiat stejar si o privi fix pe fata in timp ce ea se apropie si ciocani in usa mare si neagra de la intrare.
     Aceasta se deschise cu un scartait slab. In prag se ivi nimeni altul decat Eric Dashwood. Arata, ca de obicei, agitat si nici aspectul lui exterior nu trada aceasta impresie. Parul lui negru era ciufulit, camasa ii iesea neglijent din pantaloni si era descult. Parea surprins sa o vada pe Isabelle la usa, tremurand de frig din cauza ca purta o rochie gri, foarte subtire, cu parul ei roscat inchis ravasit de vant. Ochii ei verzi isi atintisera privirea parca pana in adancul sufletului lui. Ciudat sau nu, parea fericita sa il vada pe el. Bineinteles, ea nu stia toate gandurile care il macinasera in ultimele zile. Ea nu stia ca el e, mai mult sau mai putin, un monstru.
     -Isabelle...
     -Eric...spusera ei aproape in acelasi timp. Eric a tacut brusc.
     -Am venit sa discut cu domnul Dashwood despre slujba, incepu Isabelle.
     -Slujba? Ce slujba? Cea de camerista?
     -Aaa...da....cred, raspunse ea sovaind. Daca ma gandesc mai bine, tatal tau nu a mentionat exact despre ce este vorba.
     -Dar tu nu poti sa lucrezi aici! izbucni Eric dintr-odata. Tu nu, te rog!
     -De ce?! "De ce nimeni nu vrea sa lucrez aici?"
     -Pentru ca nu vreau ca tu sa lucrezi aici - aici, atat de aproape de vampirul din mine.
     -Nu...vrei?
     -Nu, raspunse el pe cat de categoric ii dadeau voie sentimentele pentru ea, sentimente de devenisera periculos de puternice in ultima vreme.
     Intristata peste masura, Isabelle se intoarse sa plece. A oprit-o insa deschiderea marilor porti. Jonathan Dashwood aparu in cadrul lor, strabatand aleea incet, dar hotarat. Aspectul lui era cat se poate de diferit de cel al fiului sau. Purta un costum negru, foarte elegant, iar in mana stanga avea nelipsitul sau baston, cu o figurina a unui sarpe incolacit la capat. Calmul si expresia calculata de pe fata lui contrasta cu chipul fiului sau chiar mai mult decat hainele lor.
     -Isabelle, ai si ajuns? zise el.
     -Buna seara, domnule Dashwood.
     -Haide, sa intram in casa. Eric, cum poti sa o tii pe domnisoara in frigul asta? Asa te-am educat eu? glumi Jonathan.
     -Nu...tata, zis Eric si, accentuand ultimul cuvant, fugi inspre portile ramase deschise.
     In tot acest timp, corbul nu se miscase de pe ramura unde se asezase si continua sa se uite fix la Isabelle. Fetei nu-i scapa asta si incepu sa se simta speriata. Cu toate cele intamplate, parca nu mai era convinsa ca acceptarea slujbei oferite de Dashwood este o idee buna. Incepea sa se razgandeasca, iar daca nu ar fi fost datoria aceea, probabil ca ar fi plecat imediat.
     -Intra, draga mea, o invita Jonathan, pasind peste pragul casei sale.
     -Da, domnule...
     -Baiatul asta al meu poate sa fie atat de necioplit si ciudat uneori! zise barbatul, ca pentu el. Chiar nu-l inteleg...
     Ajunsa in sufrageria casei Dashwood, Isabelle observa ca atmosfera dinauntru era la fel de rece ca cea de afara, datorita culorilor inchise, lipsite de viata. Singurul lucru care mai insufletea incaperea era focul jucaus din semineu.
     -Isabelle, aseaza-te langa foc. Cred ca esti inghetata. Of, Eric asta...adauga el in gluma.
      Fata se aseza pe fotoliu, strangandu-si mai tare salul subtire in jurul ei. Focul din semineu nu o incalzea mai deloc.
      -Deci....Vrei sa accepti slujba de camerista pe care sunt dispus sa ti-o ofer? Sunt sigur ca salariul iti va conveni.
      -Pai...da...sopti Isabelle.
      -Poftim? Iarta-ma, dar nu am auzit ce ai spus.
      -Da, domnule, raspunse fata mai tare. Multumesc foarte mult.
      -Oh, nu ai pentru ce, draga. Singurul angajat din casa asta este ingrijitorul nostru, William Harper.
      Cand auzi numele, Isabelle tresari, dar nu spuse nimic. Presupunea ca nu e bine ca Dashwood sa stie ca Harper a incercat s-o convinga sa nu vina in seara asta.
       -William poarta uniforma, relua Jonathan, dar daca tu nu vrei una, nu ma deranjeaza.
       -Oh, nu, domnule. Daca el are uniforma, cel mai bine este sa am si eu una.
       -Cum doresti. Ar trebui sa vorbesti cu Eric despre asta, el s-a ocupat si de hainele lui William, dar...
       -Da, domnule. Voi vorbi cu el.
       -Atunci ramane stabilit. Sa fii aici maine la doisprezece.
       -Desigur.
       -Vai, dar e noapte deja si pensiunea e destul de departe de casa asta, spuse repede Jonathan. Ar trebui sa ramai la noi in seara asta.
       -Dar nu pot...se scuza Isabelle.
       -Sigur ca poti. Si vei ramane si la cina. Te rog, Isabelle.
       -Dar doamna Mae si Josephine vor crede ca am patit ceva si...mai incerca fata sa se scuze.
       -Asta nu conteaza. Vor vedea maine ca esti teafara. Acum e prea tarziu sa mai iesi.
       In cele din urma, Isabelle accepta sa ramana.
       -A, Isabelle, inca ceva. Te deranjeaza daca iti spun ca trebuie sa dormi aici cat vei lucra la noi? Si William are o camera intr-o parte mai putin folosita acum a conacului.
       -Sa dorm aici? facu Isabelle surprinsa. "Asta e prea de tot. Voi fi prea aproape de EL, care nu ma vrea aici".
        -Ma tem ca da. E singura mea conditie. Altfel, nu iti pot da slujba.
        -Imi permiteti sa ma gandesc in noaptea asta?
        -Da, bineinteles. Si Jonathan iesi ca sa il caute pe Harper.
       "Vai de mine, in ce am intrat?" se gandi Isabelle speriata, cat astepta nemiscata.
        In cateva minute, Dashwood se intoarse cu William.
       -Isabelle, acesta este William Harper.
       -Incantat sa va cunosc, zise William cu subinteles, intinzandu-i mana.
       -Imi pare bine, raspunse Isabelle, intelegand.
       -Si acum ca toti ne cunoastem, William, du-o te rog pe domnisoara Gilbert la bucatarie. Trebuie sa-i fie foame. Dupa aceea, pregateste-i camera de langa cea a lui Eric. Ar trebui sa se simta confortabil acolo.
       -Desigur, domnule. Domnisoara, urmati-ma va rog.
       Pe cand se indreptau spre bucatarie, William ii spuse:
       -Iti multumesc ca nu i-ai zis ca ne cunoastem.
       -Da, cu placere, dar tot nu inteleg de ce nu trebuia sa vin aici.
       -Nu ai observat nimic ciudat?
       -Nu.
       -Nici faptul ca domnul Dashwood este atat de amabil nu ti se pare iesit din comun?
       -Ce e rau in a fi amabil cu angajatii? se mira Isabelle?
       -Angajatii?! Asta inseamna ca te-ai hotarat sa muncesti aici?
      -Stii, am mare nevoie de slujba asta si nu-mi permit sa o refuz. Am a datorie de achitat.
      -Tu stii ca trebuie sa te muti aici, nu?
      -Mda.
      -Cu toate ca asta nu e locul potrivit pentru tine, faci cum vrei, presupum...incheie Harper.
      Ridicand pentru prima data ochii din podea, sabelle se uita la chipul lui. Culoarea neagra a ochilor lui William nu te lasa sa iti dai seama incotro privea exact, dar poate tocmai de asta Isabellei i se parura fascinanti. Chiar cand se gandea la asta, doi ochi albastri ii aparura in minte, rasarind parca de nicaieri. Ochii lui Eric. Si ea va dormi in camera de langa a lui....
      Incercand sa-l alunge pe Eric din minte, il urma pe William in bucatarie. Cand inchise usa camerei i se paru ca aude indepartandu-se niste pasi, insotiti de un bocanit de baston. Cel mai probabil, era domnul Dashwood. Dupa ce a mancat foarte putin, Harper o conduse in camera ei.
     -Stii cumva daca aceasta va ramane camera mea? il intreba fata inainte sa intre.
     -Presupun ca da. Unde stau eu e destul de rece, dar aici e, totusi, mai cald. Banuiesc ca domnul Dashwood vrea sa aiba grija de tine. Noapte buna!
     -A....Noapte buna, Harper!
    -William, o corecta el.
    -Bine, William.
    Si Will se indeparta iar Isabelle intra in camera. In ciuda a ce ii spusese el, caldura din camaruta o surprinse. Era mobilata destul de simplu. Langa fereastra cu draperii verde inchis se afla o masuta cu doua scaune de culoare neagra. Asternuturile patului cu baldachin erau stacojii. Langa el se afla un dulap, iar peretii erau placut colorati, cu un verde pal.
    Se descalta si se aseza pe pat, ghemuindu-se sub patura, intre numeroasele perne albe, catifelate. Nu putea sa descrie exact ce simtea atunci. Ii parea rau ca va trebui sa le paraseasca pe doamna Mae si pe Josephine, care se ourtasera atat de dragut cu ea. Cu privire la faptul ca va dormi de acum incolo, pe o perioada nedefinita, langa Eric, nu stia ce sa creada. "Presupun ca imi pare bine..." Adormi curand.