Cap III

 
   Cand deschise ochii, primul lucru pe care l-a vazut Isabelle a fost o dimineata cenusie dincolo de fereastra. Simtindu-se slabita, s-a intors usor pentru a vedea cine mai era in camera. Pe patul de langa al ei statea Josephine Todd. Avea ochii inchisi si parea obosita, ca si cand nu ar fi dormit toata noaptea. Atunci, Isabelle se intreba daca nu cumva o veghease pe ea.
   -Draga mea, cum te simti? se agita Josephine, trezita din amorteala.
   -Bine, banuiesc...sau nu chiar...ingana Isabelle abia putand sa vorbeasca.
   -Ne-ai speriat foarte rau, fetito! exclama propietara, Tara Mae, intrand si ea in camera.
   -V-am speriat? intreba Isabelle.
   -Normal. Pe mine, pe Josephine si pe domnul Dashwood, desigur, raspunse femeia.
   -Domnul Dashwood?
   -Desigur. Intrati, domnule. Bolnavioara noastra s-a trezit.
   Atunci cand Eric Dashwood intra, Isabelle il recunoscu pe barbatul brunet, cu ochi albastri, de care se ciocnise cu cateva zile in urma.
   -Buna dimineata, domnisoara Gilbert, spuse Eric.
   -Tu....sopti Isabelle, venindu-i in minte visul din noaptea care urmat intalnirii cu el si seara din parc.
   -Ma scuzati. Am vrut doar sa ma asigur ca sunteti bine. Acum pot pleca. Doamna Mae, va rog sa ma insotiti. Trebuie sa discut cu dumneavoastra. Buna ziua! spuse Eric pe un ton grav, ceremonios si iesi din incapere.
   -Cum adica a vrut sa se asigure ca sunt bine? o intreba Isabelle pe Josephine surprinsa.
   -Vai, Isabelle...Domnul Dashwood a aparut intr-o seara cu tine in brate, amandoi uzi leoarca, spunand ca te-a gasit in parc.
   -Oh...
   -Chiar nu-mi imaginez ce a fost in capul tau de nu te-ai intors la pensiune cand ai vazut ca incepe furtuna! exclama Josephine suparata.
   -Cand s-a intamplat asta?
   -Acum trei nopti. Si bietul domn Dashwood nu a plecat din camera asta de cand te-a adus. Abia, abia l-am convins sa se schimbe de hainele ude si sa manance ceva.
   -Oh, nu...facu Isabelle, surprinsa.
   -Asa e. Acum e prima data cand pleaca si bietul baiat acasa de atunci. Cred ca domnul Jonathan Dashwood , tatal lui, e foarte suparat...
   -Vai...nu-mi vine sa cred!
   -Si asta nu e tot. Nu cred ca ar trebui sa iti spun, dar stii ca mie nu-mi place sa ascund lucruri.
   -Ce mai e? intreba fata nerabdatoare.
   -Probabil chiar in timp ce noi vorbim, Eric ii plateste datoriile doamnei Mae sederea ta aici din aceste zile.
   -Ce? facu Isabelle si aproape ca se ridica din pat, dar, slabita fiind, Josephine trebui s-o prinda, ca sa nu cada. Cum? ii datorez viata si chiar mai mult! Oh, Josephine, trebuie sa-mi gasesc imediat ceva de lucru!
   -Draga Isabelle, ne vom ocupa de asta dupa ce te vei face bine. In conditiile astea nu poti nici macar sa iesi din pensiune, ii zise binevoitoare Josephine.
   -Mda...cred ca aici ai dreptate, accepta Isabelle resemnata, la gandul ca va trebui sa mai astepte pana ii va putea plati datoria lui Eric. Dar de ce a avut el atata grija de ea? Aceasta intrebare i se plimba prin minte pana cand intr-un final, adormi.

    Mergand spre casa, dupa ce i-a platit doamnei Mae, Eric Dashwood se bucura ca Isabelle in sfarsit s-a trezit. Fusese atat de ingrijorat cand o gasise in parc, pe vremea aceea ingrozitoare, incat nu indraznise sa plece de langa ea. Bineinteles, lipsa somnului nu il afecta, avand in vedere ca nu avea nevoie sa doarma. De mult timp nu mai era om. Acum putea sa rasufle insa usurat.Isabelle se trezise, dar acum nu mai putea sa ramana langa ea. Lipsa hranei potrivite il slabise si ii trezise instincte pe care de mult incerca sa si le inabuse. In plus, nu se simtea pregatit sa ii explice lui Isabelle motivele pe care le-a avut cand a ramas langa ea. De fapt, nu isi putea explica nici lui insusi. Nehranindu-se, o expusese la un pericol mult mai mare decat acela al bolii. Fusese nesabuit si asta nu trebuia sa se mai repete. Se hotari sa stea departe de Isabelle si sa o evite pe cat se poate. Nu era insa foarte sigur ca va reusi. Dar cel putin va incerca. Gandind acestea, se infurie cumplit pe tatal sau fiindca il transformase intr-un vampir.
    
   Dupa doua zile, Isabelle umbla prin tot orasul in cautarea unei slujbe. Se opri la farmacie, pentru a o intreba pe doamna Martha daca are vreun post liber.
   -Buna ziua, doamna!
   -Isabelle, draga mea, cum te mai simti? Am auzit ca ti-a fost foarte rau.
   -Da, asa e, dar acum mi-e mai bine. Voiam sa va intreb daca mai aveti nevoie de o vanzatoare...
   -Imi pare rau, draga, dar chiar mai devreme am angajat-o pe Pearl.
   Cand isi auzi numele, blonda Pearl se intoarse si ii zambi Isabellei, de parca ar si spus: "Ha! Ti-am luat-o inainte".
    In timpul discutiei Isabellei cu Martha, Jonathan Dashwood intra in farmacie, aparent pentru a-i cumpara un ceai lui Eric. De fapt, venise sa o intrebe pe femeie daca vreo fata din oras are nevoie de vreo slujba.
   -Domnule Dashwood, ati venit la fix! Isabelle tocmai ma intreba daca mai am nevoie de vreo vanzatoare.
   -Da, asa e, zise fata, putin stanjenita, deoarece stia ca acest om e tatal lui Eric.
   -Domnisoara Isabelle, nu ati vrea sa munciti pentru mine? o intreba Dashwood.
   -Da, desigur! raspunse Isabelle. "Daca nu am de ales..." adauga in minte ei. Cand doriti sa incep?
   -Ce ar fi sa treci diseata pe la noi, ca sa discutam despre conditii si salariul tau?
   -Voi veni negresit, promise ea.
   -Minunat. zise Jonathan zambind. Sa aveti o zi buna!
   -Ai vazut, Isabelle? Ti-ai gasit pana la urma o slujba, remarca Pearl ranjind.
   -Da, Pearl, raspunse ea. Cat esti de atenta....!
   Atentia era calitatea (sau defectul) principala a lui Pearl. Ea obisnuia sa asculte toate conversatiile clientilor farmaciei, doar pentru a-si satisface curiozitatea de a stii cine ce a mai facut in oras. Si, in aglomerata Londra, aveau loc destule lucruri interesante pentru urechile ciulite ale lui Pearl.
   Dupa ce a fost la farmacie, Isabelle merse acasa sa se pregateasca. Mai avea niste lucruri de rezolbvat pana sa se duca la conacul Dashwood. Tocmai cand iesea pe usa pensiunii, un tanar veni in fata ei. Era un tip inalt, cu parul negru si putin cret, cu ochi negri si un nas acvilin.
   -Isabelle Gilbert? intreba el.
   -Da, raspunse ea.
   -Sunt ingrijitorul conacului Dashwood. William Harper.
   -Imi pare bine, zise ea. Dar ce s-a intamplat? S-a razgandit domnul Dashwood?
   -Nu, am venit sa te previn.
   -In legatura cu ce?
   -Nu veni la conac. E periculos, spuse el repede.
   -De ce? intreba fata agitata.
   -Se intampla lucruri ciudata acolo.
   -Ce vrei sa spui?
   -Nu iti pot zice mai mult, se scuza William.
   -Adica...? intreba ea, inchizand usa pensiunii.
   Cand se intoarse, William nu mai era acolo. Pe locul unde statuse el era acum o pana neagra, lunga si lucioasa. Isabelle era complet uimita. Nu stia ce sa creada despre avertismentul acelui Harper. Orice ar fi, avea neaparata nevoie de slujba asta. Se va duce la casa Dashwood si va vedea acolo daca ceva e in neregula sau nu.