joi, 6 octombrie 2011

Cap IV

   Cand ajunse la conac, deja se inserase. Primul lucru pe care l-a observat au fost niste porti masive, fascinante, din fier forjat. Aveau cam trei metri inaltime si pareau a fi construite pentru a impiedica priviri nepoftite sa patrunda in misteriosul domeniu. Pe marginea aleii spre conac erau plantati uriasi stejari batrani, care ii dadeau un aspect infricosator in lumina slaba a amurgului. La capatul drumului se inalta clar pe cerul innorat conacul Dashwood. Probabil ca trecuse prin perioade grele, caci arata trist si lipsit de viata si isi lasase amprenta si pe persoanele ce locuiau in el in prezent.
    In timp ce mergea pe aleea strajuita de marii stejari, Isabelle se gandea la noaptea in care o ajutase Eric. "Oare de ce singurul nume care imi trece prin minte de cand m-a salvat e Eric? Eric, Eric si numai Eric...Inima-mi o ia razna si daca il vad numai in departare...E asa de ciudat..."
    Era o seara agitata. In curand, doar cateva stele se zareau licarind pe cer, restul fiind acoeprite de nori negri. Printre copaci suiera un vant ascutit, care ii dadea fiori. Fata mergea repede, cu bratele incrucisate pe piept, sperand sa se mai incalzeasca. Asculta atenta sunetul pasilor ei pe dalele de piatra ale aleii, cand, din senin, un falfait se aripi vajai pe langa ea, zburand in directia casei. Corbul, ciudata pasare, se aseza pe o ramura din cel mai apropiat stejar si o privi fix pe fata in timp ce ea se apropie si ciocani in usa mare si neagra de la intrare.
     Aceasta se deschise cu un scartait slab. In prag se ivi nimeni altul decat Eric Dashwood. Arata, ca de obicei, agitat si nici aspectul lui exterior nu trada aceasta impresie. Parul lui negru era ciufulit, camasa ii iesea neglijent din pantaloni si era descult. Parea surprins sa o vada pe Isabelle la usa, tremurand de frig din cauza ca purta o rochie gri, foarte subtire, cu parul ei roscat inchis ravasit de vant. Ochii ei verzi isi atintisera privirea parca pana in adancul sufletului lui. Ciudat sau nu, parea fericita sa il vada pe el. Bineinteles, ea nu stia toate gandurile care il macinasera in ultimele zile. Ea nu stia ca el e, mai mult sau mai putin, un monstru.
     -Isabelle...
     -Eric...spusera ei aproape in acelasi timp. Eric a tacut brusc.
     -Am venit sa discut cu domnul Dashwood despre slujba, incepu Isabelle.
     -Slujba? Ce slujba? Cea de camerista?
     -Aaa...da....cred, raspunse ea sovaind. Daca ma gandesc mai bine, tatal tau nu a mentionat exact despre ce este vorba.
     -Dar tu nu poti sa lucrezi aici! izbucni Eric dintr-odata. Tu nu, te rog!
     -De ce?! "De ce nimeni nu vrea sa lucrez aici?"
     -Pentru ca nu vreau ca tu sa lucrezi aici - aici, atat de aproape de vampirul din mine.
     -Nu...vrei?
     -Nu, raspunse el pe cat de categoric ii dadeau voie sentimentele pentru ea, sentimente de devenisera periculos de puternice in ultima vreme.
     Intristata peste masura, Isabelle se intoarse sa plece. A oprit-o insa deschiderea marilor porti. Jonathan Dashwood aparu in cadrul lor, strabatand aleea incet, dar hotarat. Aspectul lui era cat se poate de diferit de cel al fiului sau. Purta un costum negru, foarte elegant, iar in mana stanga avea nelipsitul sau baston, cu o figurina a unui sarpe incolacit la capat. Calmul si expresia calculata de pe fata lui contrasta cu chipul fiului sau chiar mai mult decat hainele lor.
     -Isabelle, ai si ajuns? zise el.
     -Buna seara, domnule Dashwood.
     -Haide, sa intram in casa. Eric, cum poti sa o tii pe domnisoara in frigul asta? Asa te-am educat eu? glumi Jonathan.
     -Nu...tata, zis Eric si, accentuand ultimul cuvant, fugi inspre portile ramase deschise.
     In tot acest timp, corbul nu se miscase de pe ramura unde se asezase si continua sa se uite fix la Isabelle. Fetei nu-i scapa asta si incepu sa se simta speriata. Cu toate cele intamplate, parca nu mai era convinsa ca acceptarea slujbei oferite de Dashwood este o idee buna. Incepea sa se razgandeasca, iar daca nu ar fi fost datoria aceea, probabil ca ar fi plecat imediat.
     -Intra, draga mea, o invita Jonathan, pasind peste pragul casei sale.
     -Da, domnule...
     -Baiatul asta al meu poate sa fie atat de necioplit si ciudat uneori! zise barbatul, ca pentu el. Chiar nu-l inteleg...
     Ajunsa in sufrageria casei Dashwood, Isabelle observa ca atmosfera dinauntru era la fel de rece ca cea de afara, datorita culorilor inchise, lipsite de viata. Singurul lucru care mai insufletea incaperea era focul jucaus din semineu.
     -Isabelle, aseaza-te langa foc. Cred ca esti inghetata. Of, Eric asta...adauga el in gluma.
      Fata se aseza pe fotoliu, strangandu-si mai tare salul subtire in jurul ei. Focul din semineu nu o incalzea mai deloc.
      -Deci....Vrei sa accepti slujba de camerista pe care sunt dispus sa ti-o ofer? Sunt sigur ca salariul iti va conveni.
      -Pai...da...sopti Isabelle.
      -Poftim? Iarta-ma, dar nu am auzit ce ai spus.
      -Da, domnule, raspunse fata mai tare. Multumesc foarte mult.
      -Oh, nu ai pentru ce, draga. Singurul angajat din casa asta este ingrijitorul nostru, William Harper.
      Cand auzi numele, Isabelle tresari, dar nu spuse nimic. Presupunea ca nu e bine ca Dashwood sa stie ca Harper a incercat s-o convinga sa nu vina in seara asta.
       -William poarta uniforma, relua Jonathan, dar daca tu nu vrei una, nu ma deranjeaza.
       -Oh, nu, domnule. Daca el are uniforma, cel mai bine este sa am si eu una.
       -Cum doresti. Ar trebui sa vorbesti cu Eric despre asta, el s-a ocupat si de hainele lui William, dar...
       -Da, domnule. Voi vorbi cu el.
       -Atunci ramane stabilit. Sa fii aici maine la doisprezece.
       -Desigur.
       -Vai, dar e noapte deja si pensiunea e destul de departe de casa asta, spuse repede Jonathan. Ar trebui sa ramai la noi in seara asta.
       -Dar nu pot...se scuza Isabelle.
       -Sigur ca poti. Si vei ramane si la cina. Te rog, Isabelle.
       -Dar doamna Mae si Josephine vor crede ca am patit ceva si...mai incerca fata sa se scuze.
       -Asta nu conteaza. Vor vedea maine ca esti teafara. Acum e prea tarziu sa mai iesi.
       In cele din urma, Isabelle accepta sa ramana.
       -A, Isabelle, inca ceva. Te deranjeaza daca iti spun ca trebuie sa dormi aici cat vei lucra la noi? Si William are o camera intr-o parte mai putin folosita acum a conacului.
       -Sa dorm aici? facu Isabelle surprinsa. "Asta e prea de tot. Voi fi prea aproape de EL, care nu ma vrea aici".
        -Ma tem ca da. E singura mea conditie. Altfel, nu iti pot da slujba.
        -Imi permiteti sa ma gandesc in noaptea asta?
        -Da, bineinteles. Si Jonathan iesi ca sa il caute pe Harper.
       "Vai de mine, in ce am intrat?" se gandi Isabelle speriata, cat astepta nemiscata.
        In cateva minute, Dashwood se intoarse cu William.
       -Isabelle, acesta este William Harper.
       -Incantat sa va cunosc, zise William cu subinteles, intinzandu-i mana.
       -Imi pare bine, raspunse Isabelle, intelegand.
       -Si acum ca toti ne cunoastem, William, du-o te rog pe domnisoara Gilbert la bucatarie. Trebuie sa-i fie foame. Dupa aceea, pregateste-i camera de langa cea a lui Eric. Ar trebui sa se simta confortabil acolo.
       -Desigur, domnule. Domnisoara, urmati-ma va rog.
       Pe cand se indreptau spre bucatarie, William ii spuse:
       -Iti multumesc ca nu i-ai zis ca ne cunoastem.
       -Da, cu placere, dar tot nu inteleg de ce nu trebuia sa vin aici.
       -Nu ai observat nimic ciudat?
       -Nu.
       -Nici faptul ca domnul Dashwood este atat de amabil nu ti se pare iesit din comun?
       -Ce e rau in a fi amabil cu angajatii? se mira Isabelle?
       -Angajatii?! Asta inseamna ca te-ai hotarat sa muncesti aici?
      -Stii, am mare nevoie de slujba asta si nu-mi permit sa o refuz. Am a datorie de achitat.
      -Tu stii ca trebuie sa te muti aici, nu?
      -Mda.
      -Cu toate ca asta nu e locul potrivit pentru tine, faci cum vrei, presupum...incheie Harper.
      Ridicand pentru prima data ochii din podea, sabelle se uita la chipul lui. Culoarea neagra a ochilor lui William nu te lasa sa iti dai seama incotro privea exact, dar poate tocmai de asta Isabellei i se parura fascinanti. Chiar cand se gandea la asta, doi ochi albastri ii aparura in minte, rasarind parca de nicaieri. Ochii lui Eric. Si ea va dormi in camera de langa a lui....
      Incercand sa-l alunge pe Eric din minte, il urma pe William in bucatarie. Cand inchise usa camerei i se paru ca aude indepartandu-se niste pasi, insotiti de un bocanit de baston. Cel mai probabil, era domnul Dashwood. Dupa ce a mancat foarte putin, Harper o conduse in camera ei.
     -Stii cumva daca aceasta va ramane camera mea? il intreba fata inainte sa intre.
     -Presupun ca da. Unde stau eu e destul de rece, dar aici e, totusi, mai cald. Banuiesc ca domnul Dashwood vrea sa aiba grija de tine. Noapte buna!
     -A....Noapte buna, Harper!
    -William, o corecta el.
    -Bine, William.
    Si Will se indeparta iar Isabelle intra in camera. In ciuda a ce ii spusese el, caldura din camaruta o surprinse. Era mobilata destul de simplu. Langa fereastra cu draperii verde inchis se afla o masuta cu doua scaune de culoare neagra. Asternuturile patului cu baldachin erau stacojii. Langa el se afla un dulap, iar peretii erau placut colorati, cu un verde pal.
    Se descalta si se aseza pe pat, ghemuindu-se sub patura, intre numeroasele perne albe, catifelate. Nu putea sa descrie exact ce simtea atunci. Ii parea rau ca va trebui sa le paraseasca pe doamna Mae si pe Josephine, care se ourtasera atat de dragut cu ea. Cu privire la faptul ca va dormi de acum incolo, pe o perioada nedefinita, langa Eric, nu stia ce sa creada. "Presupun ca imi pare bine..." Adormi curand.

miercuri, 5 octombrie 2011

Cap III


 
   Cand deschise ochii, primul lucru pe care l-a vazut Isabelle a fost o dimineata cenusie dincolo de fereastra. Simtindu-se slabita, s-a intors usor pentru a vedea cine mai era in camera. Pe patul de langa al ei statea Josephine Todd. Avea ochii inchisi si parea obosita, ca si cand nu ar fi dormit toata noaptea. Atunci, Isabelle se intreba daca nu cumva o veghease pe ea.
   -Draga mea, cum te simti? se agita Josephine, trezita din amorteala.
   -Bine, banuiesc...sau nu chiar...ingana Isabelle abia putand sa vorbeasca.
   -Ne-ai speriat foarte rau, fetito! exclama propietara, Tara Mae, intrand si ea in camera.
   -V-am speriat? intreba Isabelle.
   -Normal. Pe mine, pe Josephine si pe domnul Dashwood, desigur, raspunse femeia.
   -Domnul Dashwood?
   -Desigur. Intrati, domnule. Bolnavioara noastra s-a trezit.
   Atunci cand Eric Dashwood intra, Isabelle il recunoscu pe barbatul brunet, cu ochi albastri, de care se ciocnise cu cateva zile in urma.
   -Buna dimineata, domnisoara Gilbert, spuse Eric.
   -Tu....sopti Isabelle, venindu-i in minte visul din noaptea care urmat intalnirii cu el si seara din parc.
   -Ma scuzati. Am vrut doar sa ma asigur ca sunteti bine. Acum pot pleca. Doamna Mae, va rog sa ma insotiti. Trebuie sa discut cu dumneavoastra. Buna ziua! spuse Eric pe un ton grav, ceremonios si iesi din incapere.
   -Cum adica a vrut sa se asigure ca sunt bine? o intreba Isabelle pe Josephine surprinsa.
   -Vai, Isabelle...Domnul Dashwood a aparut intr-o seara cu tine in brate, amandoi uzi leoarca, spunand ca te-a gasit in parc.
   -Oh...
   -Chiar nu-mi imaginez ce a fost in capul tau de nu te-ai intors la pensiune cand ai vazut ca incepe furtuna! exclama Josephine suparata.
   -Cand s-a intamplat asta?
   -Acum trei nopti. Si bietul domn Dashwood nu a plecat din camera asta de cand te-a adus. Abia, abia l-am convins sa se schimbe de hainele ude si sa manance ceva.
   -Oh, nu...facu Isabelle, surprinsa.
   -Asa e. Acum e prima data cand pleaca si bietul baiat acasa de atunci. Cred ca domnul Jonathan Dashwood , tatal lui, e foarte suparat...
   -Vai...nu-mi vine sa cred!
   -Si asta nu e tot. Nu cred ca ar trebui sa iti spun, dar stii ca mie nu-mi place sa ascund lucruri.
   -Ce mai e? intreba fata nerabdatoare.
   -Probabil chiar in timp ce noi vorbim, Eric ii plateste datoriile doamnei Mae sederea ta aici din aceste zile.
   -Ce? facu Isabelle si aproape ca se ridica din pat, dar, slabita fiind, Josephine trebui s-o prinda, ca sa nu cada. Cum? ii datorez viata si chiar mai mult! Oh, Josephine, trebuie sa-mi gasesc imediat ceva de lucru!
   -Draga Isabelle, ne vom ocupa de asta dupa ce te vei face bine. In conditiile astea nu poti nici macar sa iesi din pensiune, ii zise binevoitoare Josephine.
   -Mda...cred ca aici ai dreptate, accepta Isabelle resemnata, la gandul ca va trebui sa mai astepte pana ii va putea plati datoria lui Eric. Dar de ce a avut el atata grija de ea? Aceasta intrebare i se plimba prin minte pana cand intr-un final, adormi.

    Mergand spre casa, dupa ce i-a platit doamnei Mae, Eric Dashwood se bucura ca Isabelle in sfarsit s-a trezit. Fusese atat de ingrijorat cand o gasise in parc, pe vremea aceea ingrozitoare, incat nu indraznise sa plece de langa ea. Bineinteles, lipsa somnului nu il afecta, avand in vedere ca nu avea nevoie sa doarma. De mult timp nu mai era om. Acum putea sa rasufle insa usurat.Isabelle se trezise, dar acum nu mai putea sa ramana langa ea. Lipsa hranei potrivite il slabise si ii trezise instincte pe care de mult incerca sa si le inabuse. In plus, nu se simtea pregatit sa ii explice lui Isabelle motivele pe care le-a avut cand a ramas langa ea. De fapt, nu isi putea explica nici lui insusi. Nehranindu-se, o expusese la un pericol mult mai mare decat acela al bolii. Fusese nesabuit si asta nu trebuia sa se mai repete. Se hotari sa stea departe de Isabelle si sa o evite pe cat se poate. Nu era insa foarte sigur ca va reusi. Dar cel putin va incerca. Gandind acestea, se infurie cumplit pe tatal sau fiindca il transformase intr-un vampir.
    
   Dupa doua zile, Isabelle umbla prin tot orasul in cautarea unei slujbe. Se opri la farmacie, pentru a o intreba pe doamna Martha daca are vreun post liber.
   -Buna ziua, doamna!
   -Isabelle, draga mea, cum te mai simti? Am auzit ca ti-a fost foarte rau.
   -Da, asa e, dar acum mi-e mai bine. Voiam sa va intreb daca mai aveti nevoie de o vanzatoare...
   -Imi pare rau, draga, dar chiar mai devreme am angajat-o pe Pearl.
   Cand isi auzi numele, blonda Pearl se intoarse si ii zambi Isabellei, de parca ar si spus: "Ha! Ti-am luat-o inainte".
    In timpul discutiei Isabellei cu Martha, Jonathan Dashwood intra in farmacie, aparent pentru a-i cumpara un ceai lui Eric. De fapt, venise sa o intrebe pe femeie daca vreo fata din oras are nevoie de vreo slujba.
   -Domnule Dashwood, ati venit la fix! Isabelle tocmai ma intreba daca mai am nevoie de vreo vanzatoare.
   -Da, asa e, zise fata, putin stanjenita, deoarece stia ca acest om e tatal lui Eric.
   -Domnisoara Isabelle, nu ati vrea sa munciti pentru mine? o intreba Dashwood.
   -Da, desigur! raspunse Isabelle. "Daca nu am de ales..." adauga in minte ei. Cand doriti sa incep?
   -Ce ar fi sa treci diseata pe la noi, ca sa discutam despre conditii si salariul tau?
   -Voi veni negresit, promise ea.
   -Minunat. zise Jonathan zambind. Sa aveti o zi buna!
   -Ai vazut, Isabelle? Ti-ai gasit pana la urma o slujba, remarca Pearl ranjind.
   -Da, Pearl, raspunse ea. Cat esti de atenta....!
   Atentia era calitatea (sau defectul) principala a lui Pearl. Ea obisnuia sa asculte toate conversatiile clientilor farmaciei, doar pentru a-si satisface curiozitatea de a stii cine ce a mai facut in oras. Si, in aglomerata Londra, aveau loc destule lucruri interesante pentru urechile ciulite ale lui Pearl.
   Dupa ce a fost la farmacie, Isabelle merse acasa sa se pregateasca. Mai avea niste lucruri de rezolbvat pana sa se duca la conacul Dashwood. Tocmai cand iesea pe usa pensiunii, un tanar veni in fata ei. Era un tip inalt, cu parul negru si putin cret, cu ochi negri si un nas acvilin.
   -Isabelle Gilbert? intreba el.
   -Da, raspunse ea.
   -Sunt ingrijitorul conacului Dashwood. William Harper.
   -Imi pare bine, zise ea. Dar ce s-a intamplat? S-a razgandit domnul Dashwood?
   -Nu, am venit sa te previn.
   -In legatura cu ce?
   -Nu veni la conac. E periculos, spuse el repede.
   -De ce? intreba fata agitata.
   -Se intampla lucruri ciudata acolo.
   -Ce vrei sa spui?
   -Nu iti pot zice mai mult, se scuza William.
   -Adica...? intreba ea, inchizand usa pensiunii.
   Cand se intoarse, William nu mai era acolo. Pe locul unde statuse el era acum o pana neagra, lunga si lucioasa. Isabelle era complet uimita. Nu stia ce sa creada despre avertismentul acelui Harper. Orice ar fi, avea neaparata nevoie de slujba asta. Se va duce la casa Dashwood si va vedea acolo daca ceva e in neregula sau nu.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Cap ll

    La Raindrops,Isabelle se trezea dupa o noapte agitata in care avusese un vis ciudat cu strainul de care se lovise... ...In visul ei, ea se afla intr-un straniu conac.Urcand scarile,mana i se opri pe balustrada. Chiar cand asculta linistita sunetul ploii care cadea nestingherita afara, simti atingerea glaciala a unei maini de gheata peste a ei.Tresari, incercand sa priveasca pe cel caruia ii apartinea mana..Il vazu doar pentru o secunda si visul se termina brusc.
   Se imbraca si cobori sa isi cumpere ziarul de la chioscul de la coltul pensiunii; dorea sa revada anunturile pentru slujbe.Avea mare nevoie de bani pentru a plati camera de la pensiune.Proprietara Tara Mae,o doamna de culoare, destul de in varsta, o intelesese, dar ei ii era rusine sa-i mai ceara sa o amane cu plata. Afara era un soare placut ,dar destul de neobisnuit pentru cenusia Londra cu cladirile si strazile ei plumburii. Isabelle ceru ziarul si incepu sa-l rasfoiasca plina de speranta. Dezamagita ca nu gasise nimic,isi ridica privirea spre parcul de vizavi. In umbra unui copac,se vedea o silueta intunecata a unui barbat, ce parea ca se uita fix la ea. Isabelle se apropie de parc. Il recunoscu pe barbatul de care se lovise, dar pana sa ajunga la el, acesta disparu fara urma.
   Dupa ciudata intamplare, Isabelle nu pleca imediat spre pensiune, ci mai ramase un timp in parcul vechi, ce ascundea, probabil, multe secrete in spatele cetii dese ce se lasase. Fata se aseza pe o banca si incepu sa citeasca pe indelete ziarul pe care il cumparase mai devreme. Se facuse seara. Vantul misca furios ramurile copacilor iar nori negrii se adunau pe cer. In amurgul gri se auzira in departare tunete si cerul incepu sa fie brazdat de fulgere iar ploaia sa cada cu repeziciune.
   Isabelle Gilbert simtea ca natura ii descrie exact sentimentele. Se simtea singura intr-un oras prea mare pentru ea, parasita de toti, fara slujba si fara posibilitatea de a gasi vreuna curand, cazata la o pensiune amarata, impartind camera cu o femeie la fel de trista ca si ea. Si, in loc sa se grabeasca sa se intoarca in camera ei, ea intra mai mult in parcul acum pustiu. Arunca ziarul, deja inutil, pe unde gasi si apoi se aseza langa un stejar imens. Stia ca nu trebuie sa stea acolo in ploaie, ca se va imbolnavi si ca ii va face rau, dar poate chiar asta vroia, fiindca nu mai avea puterea sa se se ridice si sa mearga mai departe. La cei 19 ani, vazuse numai partea urata a vietii si se saturase sa fie o simpla fata saraca, pe care nu o apreciaza nimeni. Inchise ochii. La scurt timp i se paru ca cineva o ridica de jos. Se simtea protejata in bratele acelea puternice si, deschizand putin ochii ca sa-si vada salvatorul, reusi sa distinga doar ochii albastri ai barbatului, dupa care lesina. Se trezi la pensiune, nestiind ce s-a intamplat cu ea.

vineri, 23 septembrie 2011

Cap I

   Londra anului 1900

              Isabelle Gilbert se indrepta spre pensiunea unde se cazase mai devreme,pe o ploaie torentiala.Venea de la Banca; era suparata fiindca nu ii acordasera impremutul de care avea atata nevoie,din cauza ca nu avea garantii.
   Pe cand mergea ingandurata, nevazand mare lucru prin ploaia aceea,se ciocni de cineva.
   -Oh,ma scuzati,nu v-am vazut...Vai, ce rusine!
  -Nu va ingrijorati,nu e nimic,spuse barbatul de care se lovise,cu un glas patruns de durere.
  Dupa aceasta,omul merse mai departe,fara sa se uite inapoi.Domnisoara Gilbert,insa,s-a uitat dupa el.Era un tip inalt,bine facut.O basca ii ascundea parul brunet si purta o camasa si niste pantaloni maro cu bretelele lasate.Arata destul de jerpelit cum mergea asa,  repede prin ploaie.Si glasul acela trist...Isabelle era intrigata de el.Se gandea ca el traieste chiar mai rau decat ea.
  In realitate,Eric Dashwood-fiindca acesta era numele celui peste care daduse Isabelle-nu era deloc jerpelit.Sau, in orice caz,avea destui bani cat sa nu fie.Jonathan Dashwood, tatal lui Eric,  era unul dintre cei mai bogati oameni din Londra.Detinea un conac cu o curte impresionanta.La cei 45 de ani ai sai,nimeni nu isi putea explica cum Dashwood senior isi castigase averea,avand in vedere ca nu lucra pe nicaieri.De asemenea,nimeni nu stia sa spuna de ce Eric Dashwood si tatal sau nu se intelegeau deloc si de ce Eric umbla ca un sarac,desi avea atatia bani.
  Ajunsa la pensiune,Isabelle se grabi sa se spele si sa se schimbe de hainele ude.Josephine Todd,colega ei de camera,se pregatea sa intre la baie.
  -Oh,Isabelle ,ce uda esti! exclama Josephine.
  -Da,e o vreme ingrozitoare.Te superi daca intru eu la baie prima?
  -Nu,bineinteles.Cred ca esti inghetata.
   Josephine Todd se duse la fereasta,privind la ploaia de afara.Se gandea la viata ei de dinainte sa vina la pensiune.La cei 27 de ani,parea mult mai in varsta,datorita greutatilor prin care trecuse.Parintii ii murisera cand ea avea 13 ani si de atunci ea trebuise sa se intretina singura.La 19 ani se casatorise cu un prieten al tatalui sau,Jack,dar acesta a parasit-o cand a ramas insarcinata.Parea ca fericirea ei nu putea dura prea mult, deoarece copilul a murit la varsta de 5 ani.Atunci ,ea a parasit satul in care a suferit atat si a venit la Pensiunea Raindrops,lucrand ca ajutor al proprietarei.
  Eric,continuandu-si drumul,ajunse la conacul misterios al tatalui sau.Intrand ,isi vede tatal langa semineul din marmura neagra din sufrageria cenusie si rece ,fumand pipa.
  -Te-ai intors ,spune Jonathan,intrerupt din sirul gandurilor.
  Nebagandu-l in seama,Eric urca furtunos pe scari,spre camera lui.Mergea cu pasi repezi pe mocheta imbratranita de vreme de pe hol,in lumina lampilor vechi atarnate pe pereti.
  Posomorat, intra in camera aruncandu-si hainele ude pe pat.In mijlocul camerei era patul negru si vechi cu baldachin,draperiile verde inchis acoperind intunericul din spatele ferestrei si comoda, parca cea mai veche piesa de mobilier din casa, in care isi tinea cartile preferate.Cartea lui preferata era La Rascruce de Vanturi,pe care o citea de fiecare data cand avea timp.Intotdeauna era miscat de povestea de dragoste dintre Heathcliff si Catherine.Spera ca intr-o zi sa gaseasca si el o femeie care sa-i faca inima sa bata cu putere,de parca i-ar iesi din piept.Se deplasa spre baie,dezvelindu-si abdomenul sculptat parca de zeii Olimpului,el insusi semanand cu un Apollo ratacit pe Pamant.
Isi pregatea infrigurat baia pentru a se relaxa, in timp ce aburii ce se ridicau din cada plina cu spuma dansau prin aer pana ajungeau la abdomenul lui de piatra. Isi dadu jos toate hainele si intra in cada.Inchizand ochii,mintea ii zbura la intamplarea de astazi.Gandurile lui se indreptau spre fata aceea straina de care se lovise.Desi nu o mai vazuse niciodata pana atunci, i se parea ca o cunoaste de mult timp, dintotdeauna.Iesi din baie,se imbraca si se indrepta spre fotoliul de langa fereastra.Incepea inca o noapte alba ,ca toate celelalte pe care le petrecuse de cand blestemul cazuse asupra lui. Cateva ore mai tarziu, ochii lui albastri cenusiu reflectau culorile rasaritului. Lumina zilei l-a prins neclintit in fotoliul de langa fereastra,citind cu atentie inca 2-3 capitole din cartea sa preferata, dar fata-i de fin portelan avea o expresie incuntata, tradata de cuta adanca dintre sprancene.